Nu sunt un sfânt ce se hrănește cu durere
Când lumea toată doar de mine se agață
Afară ochii mei sunt iar cuprinși de gheață,
Credința mi-a rămas din nou fără putere.
Dar eu sunt vinovat acum că viața -mi cere
Să beau, să mint, mereu, îmbujorat la față...
Să fur iubirea celor dătători de viață,
Deși ei vor acum, doar aur să-mi ofere!
Aș vrea să mă înfrupt din buzele uscate
Pe care însăși viața le-a desenat o poartă,
Îmi pare că tributul e doar un soi de hartă
Și rătăcesc cărarea, un semn să mi se-arate.
Trăiesc infernul dulce al unei nopți de foc
Prin sticle colorate și pline de amar.
Un Lucifer al Terrei, care cânta prin bar,
Sunt doar un sfânt sălbatic, ce n-a avut noroc.
Iubesc înțelepciunea și viciul preferat
Și tind să caut hrana, in pulberea cu vise,
Sunt cel care așteaptă cu brațele deschise,
Un semn, să i se-arate pe trupul condamnat!
vezi mai multe poezii de: Ionutz21
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.