Înhamă Timpul bidivii la carul,
Ce năvălește fără de-îndurare,
Prin viața mea. Chiar până la hotarul
Unde, adânc, în pieptul meu tresare
Aripa inimii, mult prea pornită
Spre zări nemărginite și solare,
Spre miazăziua albă, infinită,
Unde ascunde gândul meu oftatul
Și unde-o altă inimă palpită.
Aș căuta de-a lungul și de-a latul,
Cu pofta care-a născocit curajul,
Cu zborul care-a biruit înaltul,
Să-i duc acestei inimi dragi mesajul,
Adăpostit în palma mea duioasă,
Că-i va cuprinde-n caldul ei mirajul.
Dar, peste vreri, un fum de vis se lasă,
Cu adierea lui întunecată,
De umbră-apăsătoare și prăfoasă:
Nu voi afla iubirea mea vreodată.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.