Nu vreau nimic din lumea rea
Cu pieptul ca de piatră
Un lucru vreau:doar dragostea
Să-mi fie foc pe vatră
Nu vreau decât să mă prostern
Mereu spre închinare
Mântuitorului etern
De dincolo de zare
Nu vreau ce nu poate zidi
În viața mea cea nouă
Ci-n curăție a trăi
Ca boabele de rouă
Nu vreau nimic,nu vreau nimic
Din lumea trecătoare
Decât să fiu mereu mai mic
Și El mereu mai mare.
Nu vreau nimic din ce vreți voi,
Corăbii fără tintă,
Decât cu turma Sa de oi
Să merg pe calea strâmtă.
vezi mai multe poezii de: SAlecsandru