În suflet, versu-i blând ca un refren,
Doar păsări se rotesc în zbor, nătânge,
Prin vocea ta, sunt umbra care plânge
În cântecul iubirii, alb, peren.
Nici nu mai știu în care primăvară
Te-am prins în palmă pentru o secundă
Și din clepsidra timpului rotundă
Te-am adunat, strop după strop... avară
Am înălţat cu pana, din cerneală,
Castele pe nisip... s-au prăbuşit
Când vântul a bătut, la prima pală
S-a dus pe apă tot ce-am construit
Și mă gândesc adeseori cum plouă
Cu tunete când cerul e senin
Că nu ne-ajunge toamna și-amândouă
Destine colorate în carmin
Decorul vechi, același joc,
Marionete care sar,
Vreo trei tăciuni se sting în foc;
Am ful de ași, dar cinci pe zar.
Te voi culca în patul minţii mele
Cu gura, floarea-ţi toată s-o culeg
De-la-o-lal-tă... (nu vreau să aleg),
Sunt un bondar captiv între dantele.
Nu te iubesc, doar ţip în mine,
Cum ţipă-n valuri pescăruşii
Când pe întinderea salină
Apusul lasă dâre roşii...
în zori
te visez salcie pletoasă
desenând curcubeie
pe fiecare pliu al apei
te-aş alerga,
o Doamne,
n-ai să crezi
încet (la început)
Lasă-mi la poartă un sicriu din plumb
Și-o cruce, lângă tâmplă, cu Iisus,
La răsărit să stea groparul grumb,
Un corb să mă vegheze la apus.