O clipă-a poposit la țărmul mării
Și mi-a cuprins singurătatea-n brațe,
Ca fluxul ei privirea să-mi agațe
De zările-mpietrite-ale-nserării.
Grăbește-te! îi strig. Dar clipa tace,
Întinde umbre dese peste maluri
Și-aruncă-n mine valuri după valuri,
Ce mă botează-n pulberi și în pace.
Imensa-ncercănare a luminii
Frământă-n ea crepusculul fierbinte
Și îmi revarsă-amurgul dinainte -
Vulcan ceresc în care sar delfinii.
Doi pescăruși albesc cu zbor înalta
Boltire, pârjolită de-ntuneric.
Cutreieră prin infinitul sferic
O șoaptă-a clipei: eu sunt alta, alta...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.