Eu cred că dragostea
nu-i decât o fărâmă de zahăr
în cafeaua destinului;
și cred ca lacrima
e piatra de încercare a dragostei,
șoptești gânditoare.
Dar mie îmi pare că lacrima
e-un cântec al luminii
care ignoră capcanele aurului
și culcușul cenușii
făcând, din fiece clipă,
o pălărie de magician.
Și visez, cu ochii deschiși,
cât timp în inimi mai există
un cer. De nu voi reuși
să-ndulcesc nesfârșitul,
mă voi preface într-o lacrimă
neagră - o mierlă ce fluieră
ciobind veșnicia...
Eu cred că dragostea
nu-i decât o fărâmă de zahăr
în cafeaua destinului;
și cred ca lacrima
e piatra de încercare a dragostei,
șoptești gânditoare.
Dar mie îmi pare că lacrima
e-un cântec al luminii
care ignoră capcanele aurului
și culcușul cenușii
făcând, din fiece clipă,
o pălărie de magician.
Și visez, cu ochii deschiși,
cât timp în inimi mai există
un cer. De nu voi reuși
să-ndulcesc nesfârșitul,
mă voi preface într-o lacrimă
neagră - o mierlă ce fluieră
ciobind veșnicia...
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.