O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun azi, „Sărut mana”.
Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acuma să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
„Copile, dragul mamei, la tine-i totul bine?”
Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un demon negru în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.
Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ai tăi ochi blânzi şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi astfel să vadă nu mai pot
Şi mort sunt şi eu astăzi, chiar dacă nu de tot.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.