O, tu, icoană de cenușă,
Cu trup de vis și pas tăcut,
Mi-ai fost lumina cea nespusă
Și blestemul necunoscut.
Din ochii tăi făcusem soare,
Din glasul tău – dumnezeire,
Dar m-ai lăsat doar arsurare,
Doar scrum și vânt și rătăcire.
Pe buza nopții te chemam
Ca un nebun pierdut prin stele,
Și-n palma mea te-nchinam
Cu rugi murdare de mărgele.
Te-am dus în gând ca pe-o icoană,
Ca pe-un păcat, ca pe-un blestem,
Dar ai fost doar o umbră vană,
Doar vis pierdut, doar frig și lemn.
Și-n brațe când mi-ai fost străină,
Și-n ochi când n-ai mai fost a mea,
Am înțeles că doru-alină
Doar morții ce nu pot uita.
Dar eu, o, Doamne, sunt osândă,
Să te iubesc fără să fii,
Să-mi ardă gura ta flămândă
Pe buze-n nopțile pustii
vezi mai multe poezii de: iosifgndandrei
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.