Iosifgndandrei - creaţii proprii

Mă cheamă Iosif Iulian-Andrei, dar prin sat mi se zice Gîndac. Porecla e moștenire de familie, iar eu o port cu mândria unui domnitor care nu s-a născut să fie rege, dar a ajuns. Scriu de parcă aș ara ogorul: cu grijă, cu greșeli, cu tăceri între rânduri. Scriu fiindcă altfel n-aș ști să vorbesc.

Vin din Comișani, loc unde viața se măsoară în pâine caldă, în miros de pământ după ploaie și în lacrimi ascunse după gard. Aici am învățat ce-i dragostea, ce-i trădarea și cum e să te doară o amintire. Poezia n-a fost un moft, ci o nevoie – ca rugăciunea.

Cred în Dumnezeu, în părinți și-n bunici, în satul care nu-i perfect, dar e al meu. Nu visez la evadare, ci la sens. Încerc să-mi înțeleg durerile, să le pun în versuri, să le dau de mâncare – poate le mai îmblânzesc.

Am fost iubit, am fost trădat, am fost ridicol, am fost rege în doi și gîndac în ochii altora. Dar n-am încetat niciodată să simt adânc. Scriu pentru că simt. Scriu pentru că doare. Scriu pentru că încă mai cred că o poezie bună poate ține de cald unei inimi care tremură.

Dacă citești asta, îți mulțumesc. Într-o lume plină de zgomot, tu ți-ai făcut timp pentru o fărâmă de tăcere care rimează.