O victimă se deconspirase.
Avea mai mult de cinci degete la o mână.
Privea dimineața într-un mod laș -
acoperită.
Acoperită cu giulgiul experiențelor
omului uitat,
fără speranța aducerii aminte.
Parcă se deghizase cu paloarea
unei fericiri lipsite de viață
(jumătate frică,
jumătate indiscreție).
O împrumutase de la cei care au trăit
cu ochii lipiți
de întâmplările multora.
Circula gloria ratată
peste toate oscioarele,
dar ea făcea un armistițiu cu pâmântul
de la care cumpărase un mormânt:
să-i nască păsări de noapte
din când în când.
Singura noimă înțeleasă
era că cerea neîncetat ajutor
așa...
după toate legile jocului morții.
Cine să-și mai amintească
de victime cu degete-n plus?
Poate toamna,
când se debarasează de frunze...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.