Oameni de timp înzăpezit
S-au îmbrăcat ochii în fulgi
și s-au nins cărările până peste copacii
ce stăteau de pază
la ușa cerului de gheață
văd alb
și nopțile mi-s albe
cu rădăcinile prinse de gândul indiferent
ce nu și-a găsit loc între nămeții
cenușii de timp
aș chema copilăria să facă un om de zăpadă
dar mă tem că zăpada-i prea grea
și și-ar scrânti visele
pe care prinzându-le între atele
ar durea a naibi de tare amintirea
unui leru-i ler
las iarna să curgă dar oare
când iți începi primăverile mai știi
că ai făcut vreodată
oameni de zăpadă?
sau crezi că te ninge pentru
prima oară?
vezi mai multe poezii de: gabrielaa