Pășești prin albastru
și noapte, distins,
iar eu te gândesc la izvoare
cu ape chemând, sclipitoare,
un cer de visare cuprins.
Mă-nvălui cu cerul
și vin, te cuprind
în aripi tivite cu stele
și gânduri din visele-acele
în care dorințe se-aprind.
Tu-mi arzi ca o noapte
cu pașii de jar
întinși pe oceanul iubirii
și treci barierele firii,
arzându-mi albastru-n altar.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.