Nopțile împietrite - Octavian Paler
Adăugat de: versuri sub flori de tei

Unde se putea retrage dragostea noastră?
Luminile se carbonizau la ferestre
și florile erau arse în somn.

Unde se putea retrage dragostea noastră
să nu-i cadă în privire cenușa purtată de vânt?
Salcâmii, salcâmii osteniți de la porți
nu se puteau odihni o singură noapte,
o singură noapte măcar.

Țipau peste ei reflectoare
căutând înnebunite prin mâlul negru din noapte.
Unde se putea retrage dragostea noastră
să nu îndurereze și mai mult liniștea lovită în somn,
albele ei porțelanuri lovite de cizma fascistă?

Luna se ferea ca dragostea noastră
de nopțile împietrite în ziduri.
Și când atingea înspăimântată un clopot,
vântul ducea cu cenușa
și o lacrimă sonoră de bronz
pe care o căutau reflectoarele.

Unde se putea retrage dragostea noastră
să nu se lovească luna de visele ei?
Și visele dragostei noastre, atunci,
le-ar fi căutat cu reflectoarele lor
să le împuște la zid.

O, nu vom înceta să urâm niciodată
pe ucigașii care ne-au hăituit prima șoaptă de dragoste.
Nu vom înceta să urâm niciodată
pe cei care interziceau dreptul adolescenței la dragoste,
cum interziceau lumina și florile.
Nu vom înceta să urâm niciodată
pe cei pe care-i blestema strigătul negru-al cenușii purtate de vânt.

…Dar sângele, sângele căzut pe lespedea nopții
încercau ucigașii zadarnic să-l stingă.
Sângele căzut ardea întunericul.
Și trandafirii lui roșii
semnalizau prin noapte spre dragostea noastră
chemând-o spre zorile limpezi,
spre cea mai limpede dimineață din lume
unde dragostea se poate plimba pe unde vrea ea,
unde dragostea e, oriunde, acasă la ea.

——————————————————————————————
sursa: @versurisubfloridetei



vezi mai multe poezii de: Octavian Paler




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.