Octombrie, nălucă solitară
Cu mersul prins în zbuciumări de vânt
Și-aromă tămâioasă sub veșmânt,
Ne scuturi crengile-arămite iară,
Să îți pudrezi pe gleznele bronzate
Lumina grea a frunzelor ce mor,
Să spargi al lor jăratic sub picior...
Un rai al perseidelor brumate
Împrăștiat, ca apa fără vaduri,
Îți freamătă văpăi pe unde treci,
Ți-aprinde felinare în dovleci
Un Sfânt Dumitru rătăcit prin iaduri.
Întreg azurul din înalturi zboară
Într-un rădvan de ceață și de fum,
Dar mi te las pe piele, ca parfum,
Octombrie, nălucă solitară...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.