XVI
De timpuriu am trezit plăcerile
de timpuriu mi-am aprins plopul
cu mâna în faţa mării am înaintat
şi acolo singur l-am aşezat:
Ai suflat şi m-au înconjurat furtunile
una câte una pasările mi-au luat –
Doamne, tu mă chemi, dar cum să plec?
Am privit în viitor lunile şi anii
care vor reveni fără mine
şi m-am simţit atât de rănit
încât încet mi-am simţit sângele ţâşnind în sus
şi picurând pe viitorul meu.
Am săpat pământul pe când eram vinovat
şi tremurând am ridicat pe braţe victima
şi i-am vorbit atât de blând
încât alene ochii i s-au deschis şi-au picurat rouă
pe pământul unde vinovat eram.
Întunericul l-am aruncat în patul dragostei
cu ale lumii lucruri goale în mintea mea
şi sămânţa mi-am aruncat-o atât de departe
încât femeile s-au răsucit alene în soare şi în dureri
născut-au din nou cele ce se văd.
Doamne, tu mă chemi, dar cum să plec?
De timpuriu am trezit plăcerile
de timpuriu mi-am aprins plopul
cu mâna în faţă mării am înaintat
şi acolo singur l-am aşezat:
Ai suflat şi mi-au tresărit măruntaiele
şi una câte una păsările s-au întors!
vezi mai multe poezii de: Odisseas Elytis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.