Lumea-i foarte simplă-n sine
Însă mulți vor s-o complice -
Unul spune că ea vine,
Că doar pleacă altul zice.
Se pornește întrebare
Și-n răspuns mi se preface:
Tot ce din pământ răsare
În pământ și se întoarce.
Veacuri trec umplute-n crime
Luminate de istorii,
Iar părinții-n țintirime
Nu pot auzi cocorii.
Ei, blajinii, ca ofrandă
S-au supus să fie-n glie
Numai în banala boandă*
Și cu pleata brumărie.
Tot în brazda lor amară
Udă-n sarea de sudoare
Osteniți se îngropară
Doar cu dorul de plecare...
Stepa mea e-n unde toată
De movile și de valuri
C-au trecut pe-aici odată
Mii și mii, și mii de neamuri.
Care s-au știut, firește,
Ca stăpâni pe-aceste zile.
Acum iarba verde crește
Fericită pe movile.
Ce-a rămas din ei în lume
Că un dâmb ori că o cruce
Fără semnele de nume
Gândurile să-mi apuce.
Vremea e demult trecută,
Timpurile sunt uitate,
Sapă râpa în cucută
Cimitirile uitate.
Toți din lut avem pornirea
Să o-nsămânțăm în humă...
Poate spune fericirea
C-a lăsat măcar o urmă?
Crai-Nou seceră și taie
Stele tremurânde-n lanuri,
Pe când ziua cea bălaie
Germinează alte planuri.
Ochii mei privesc spre aștri
Tot cu nerăspunsul veșnic
Vor fi de folos cunoașteri
Oboselilor din sfeșnic?
Lumânarea-ntreagă arde -
Ce mai poate să rămâie:
Ceru-n veșnice arcade
Cu-amintirea de tămâie?
Și privirea mea mai este
Înțesută în Speranță
Cătând iarăși o poveste
În clepsidră și distanță...
Simt că-mi spun din prospețime
Zarzării plini de petale:
„Rădăcinile-n vechime
Bucurie au, nu jale!..”
Și cu inima mea traiul
Parcă prinsei a-nțelege -
Bunii n-au păstrat doar plaiul,
Ci și viața peste lege.
Iar și iar e începutul,
Viu în mine este-un mâine
Și nu tot ce lasă lutul
Doar cernoziom rămâne.
Din pământ ieșim cu toții
Însă am dreptul minunii:
Cerul văd cu strănepoții
Cum îl am și cu străbunii!
*Boandă - bundă, pieptar
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu