În Ziua Învierii ce-o să vină
deschideți ale sufletului porți,
Să vă fixați pe-a inimii retină
acel opaiț neatins de orți.
Am ferecat în noi dorința vie
de a iubi pe cel de lângă noi,
Iar paznic, fără chip, fără simbrie,
am pus tăcerea îmbrăcată-n sloi.
Și rece e a noastră căutură,
Privim cu dușmănie tot ce-i viu.
Cuvântul nostru, prins în bătătură,
răsună a îngheț și a pustiu.
Dar luminează raza de speranță
că înviem cu rost de-a iubi,
Fără să fim captivi în ignoranță
în fața morții ști-vom a zâmbi.
Iar în simțiri ni se va naște o lume-
Metamorfoza propriului destin,
Și, renăscuți, ne-om ridica din hume
spre a trăi doritul vis creștin.
Căci vom trăi spre o eternitate
lipsiți de întuneric și abis,
când Viața nu va fi o cavitate
și nu va fi tăcerii paraclis.
Deschid cuvântul drept a mea solie
să zboare spre al vostru șezământ
Să îl primiți în propria chilie
Ca drept opaiț ce-a răzbit prin vânt.
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.