Muzical ecou al unei lumi pierdute...
E ca atunci când ninge și sufletul vibrează
înnobilat de alb
de puritate.
Orașul vechi
al începuturilor spre ajungere
răsună de-amintiri
de resemnări și visuri
etern-stăruitor la poarta
tinereții celei trecătoare.
Azi nu e ospitalier.
Mă ține-n podul palmei
dar îmi alungă umbra în furnicarul
viu al pașilor grăbiți.
Fereastra-aceea-naltă mi-a luminat
întâia sărutare
străduța părăsită
cu unic vuiet de albine
purta cândva pe umeri
fremătătorul cântec de chitară.
"Puștoaico, tu ai sânge de viperă"
este val amuțit pe malul tristeților mele.
Rimează cu aerul desuet al pădurii de gânduri
care mângâie sau lovesc
mă cheamă sau tac
care suie sau cad.
Ciocârlii într-o sfâșietoare
haotică vreme...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.