Orașul viu începe să-și deschidă
Imensul ochi, în soare oglindit,
Și, zgomotos, cu vuietul scrâșnit,
Zâmbește din beton și cărămidă.
Un sentiment al verii se degajă
Prin hăul cerului cu smalț diurn,
Iar din balconul marelui său turn,
Se-aruncă-n gol a zborurilor vrajă.
Pe drumuri, pașii-au început să cate
O fugă către viață sau plimbări
Înspre mirajul celor patru zări,
Umplute de terase cu mușcate.
Bat clopote! O undă bizantină
Coboară veșnicia pe pământ,
Iar timpul suie clipele pe vânt,
Cu fiece grăunte de lumină.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.