La piatră cenușie de hotar, în miezul zilei arse m-am oprit
Cu sufletul amar
Și ostenit. M-am rezemat, șovăitoare,
De piatra caldă lângă care-au stat
Toți cei pe care i-am iubit și i-am uitat,
Ca să mă uit și eu cu ei, la soare,
Dar zările de-aici nu mi-s străine.
Și parcă-ncep anume pentru mine,
De cine știe când,
De dincolo de moarte
Și, singur, sufletu-mi pornește mai departe,
Nepăsător, și tânăr, și plăpând,
Și nu se uită-n urmă, c-am rămas
Îngenunchiată la popas,
Să mângâi îndelung cu mâna dreaptă
Pământul dulce care mă așteaptă
vezi mai multe poezii de: Otilia Cazimir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.