Sub întunericul înalt,
Își joacă lacul solzii de asfalt.
Pădurile-nfoiate, dealul frânt,
Turtite-s toate între ceruri și pământ,
Iar zările atâta-s de aproape,
Că marginea li se coboară-n ape.
Doar pe tipsia tulbure și veche,
Subțirea stea s-a coborât,
În apa grea să-și caute pereche -
Că-i singură-ntre nori și-i e urât.
Sub malul aspru, încâlcit de scai,
Stă lacul mohorât cu ape rele,
Cu nuferi morți, cu broaște mari de putregai,
Dar în adânc - cu jucăria unei stele.
vezi mai multe poezii de: Otilia Cazimir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.