Totul de pe pământ se zbârlea, mărăcinișul
se înțepa și firul verde
se ciugulea, petala cădea, căzând
până când singura floare a fost căderea însăși.
Apa este o altă chestiune,
nu are direcție decât propria ei grație strălucitoare,
alergând prin toate culorile imaginabile,
preia lecții limpezi
de la piatră,
și în aceste funcționări se desfășoară
ambițiile nerealizate ale spumei.
vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda