Fluture țesut, veșmânt
agățat de copaci,
înecat în cer, derivat
între rafale și ploi, singur, singur, compact,
cu haine și păr în zdrențe
și centrele corodate de aer.
Nemișcat, dacă rezisti
acul răgușit al iernii,
râul apei furioase care te bântuie. Albastru deschis
umbră, buchet de porumbei
spart noaptea printre florile moarte:
Ma opresc si sufar
când mănânc un sunet lent plin de frig
îți întinzi înroșit de apă.
vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.