Îmi e foame de gura ta, de vocea ta, de părul tău.
Mut și înfometat, colind străzile.
Pâinea nu mă hrănește, zorii mă tulbură, toată ziua
Vânez ritmul fluid al pașilor tăi.
Îmi e foame de râsul tău cristalin,
de mâinile tale de culoarea unei recolte sălbatice,
foame de pietrele palide ale unghiilor tale,
vreau să-ți mănânc pielea ca pe un migdal întreg.
Vreau să mănânc raza de soare ce strălucește în trupul tău frumos,
nasul nobil al chipului tău mândru,
vreau să mănânc umbra fugară a genelor tale,
și umblu flămând, adulmecând amurgul,
căutându-te pe tine, inima ta fierbinte,
ca o pumă prin ținuturile pustii din Quitratue.
vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.