Lumina te învăluie în flacăra ei muritoare.
Doliu palid și abstract, stând astfel
în fața vechilor elice ale amurgului
ce se rotește în jurul tău.
Fără cuvinte, prietene,
singur în singurătatea acestui ceas al morților
și plin de vieți de foc,
moștenitor pur al zilei apuse.
O ramură cu fructe cade dinspre soare pe veșmântul tău întunecat.
Marile rădăcini ale nopții
răsar deodată din sufletul tău,
iar lucrurile ce se ascund în tine ies din nou la iveală
pentru ca un popor albastru și palid —
cei nou-născuți ai tăi — să se hrănească.
O, sclav magnific, fecund și magnetic
al cercului ce trece, pe rând, prin negru și auriu:
ridică-te, condu și stăpânește o creație
atât de bogată în viață, încât florile ei pier
și e plină de tristețe.
vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.