Au clădit stejarii tineri sanctuarul dimineții,
Înfrățiți, în neguri sure, cu lumini din Carul Mare,
Când le-alungă zburătorii ghiesul viu al libertății,
Să își cate cuib prin stele și cântări în depărtare.
S-a aprins în geana nopții lampa zorilor, gălbuie.
Turma ciutelor țâșnește dintre pietre și izvoare,
Revărsând un aer jilav, ca privirea de vătuie
Și o forfotă-n pământuri, de ecou risipitoare.
Colorat, chilimul ierbii înfiripă flori și frunze,
Însetate de magia diamantelor mărunte,
Lăcrimări înrourate, presărate, reci, pe buze.
Sus, cu flacăra rotundă, soarele-a ieșit din munte
Și-ncălzește lent pădurea în amușinări de fiară,
Care poartă-n colți o foame, o sărează și o mușcă,
Străvezie ca și vântul, amuțit în șoapta-i rară.
Din muțenii, se ridică înfocatul glas de pușcă...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.