Azi vreau să fug înlănţuit
cu gândul nerostit, ca de-o povară,
să mă trezesc abţiguit
de tine, sărutându-te pe-o nară.
Să-nsămânţez un câmp de flori dibace
în care să te-ascund,
eu, biet bondar
ce aripile îşi desface
spre-a fi apoi vârât în insectar.
Am gânduri mari, iubito!
Însă viaţa... mă mai blazează uneori.
Deci când te strig : “Măi, aiurito !”
să pleci venind cu meteori.
Ce stare-i asta peste mine?
M-am prăvălit într-un demers
ce-i posesiv. Și nu mi-e bine!
Mă simt confuz, difuz, pervers.
Mă plimb prea colocvial pe strada udă
și-n hamul ce-mi întinzi cu zâmbet lin,
devin un cal ce trupul şi-l asudă
şi din zăbală îmi iau grăunțe de pelin.
Ştiu, caii-ţi plac,
dar mie-mi place Zarea!
Să fim banali! Nu-i tot un drac
De-ţi place muntele sau marea?
Vorbesc serios sau te prefac?
vezi mai multe poezii de: Palaghia Eduard Filip
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.