Poeții se îndrăgostesc sonor,
Absurd, infam şi cataclismic,
Sunt epicentre-n cord seismic,
Copii cu aere de-actor.
Actorii se îndrăgostesc pe scenă,
Recită, mângâie, se răsucesc,
Se-nvăluie în nori, înmuguresc,
Zâmbesc cu mâna pe sirenă.
Sirenele se-ndrăgostesc de marinari,
Îi urmăresc, le cântă în siaj,
Confetti de lumină-ntr-un machiaj
Înfăşurat pe chipuri de corsari.
Corsarii sunt poeții mărilor profunde,
Sălbăticiţi, calini şi arboricoli,
Un pic vioi, un pic ridicoli,
Zâmbind infernului din unde.
Infernul e o casă de poet,
Înlănţuit de demonii-nserării,
Răpus de plâns, de gustul sării,
Prea des timid, prea des discret,
Iubind precum Pygmalion, concret,
Transfigurat din Pathos în ascet,
Poetul e Transfugul violet,
Stabilipod în conspirația mării.
vezi mai multe poezii de: Palaghia Eduard Filip
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.