În fiecare zi a vieții mele:
Și-au fost destule; chiar de n-ar fi fost,
Am învelit coclaurii-n atele.
Și m-am simțit, duios, țâfnos, anost…
Și-n fiecare lun’a vieții mele,
Cu fața-i nevazută-n rostul de prisos
Am frământat cometele rebele,
Compost de os pe-al mușchilor Colos.
Și-n fiecare an al vieții mele,
Cu mici iluzii-n calendar de duzi,
Am dat de Moși găluști și minciunele
Doar celor ce simțeam că mi-ar fi druzi.
Deceniilor vieții ce-a(u) (c)urmat,
Șovăitor tumult de cocs zbicit prin smoală,
Lor, nu doar lor, le-am închinat:
Cârligul, peștele și-a lui momeală.
Și secole, milenii, evuri, Eve…
Câte s-or cerne-n abatajele Luminii,
Sunt mângâieri, abateri de la must,
În treptele din vin ce-și opintesc ciorchinii.
vezi mai multe poezii de: Palaghia Eduard Filip
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.