Ferestrele tale
se deschid către curtea mea interioară
ca o incredibilă baie de soare
în marea dimineții.
Poate că Fortuna a vărsat în palma mea
o urmă de vis
din amfora ei cu noroc
pentru a-mi îngădui
să fur cheile paradisului
și cântecul tău trepidant și nostalgic.
Palermo
galop al cavalerului sicilian
spre noi începuturi
din veghea aspră a marii istorii.
Esențe de spirit
și fericiți alchimiști
dau umbrelor de pe caldarâmul de piatră
puterea zidirii în eternitate.
Dar nicio uimire nu-i prea mare
între lirismul și epicul tragediilor tale
nicio trezorerie nu-ți încape
auritele cetăți
cu fruntea-n chemarea albastră a cerului.
Eu mă sfiesc să-ți devorez strălucirea
să-ți străbat torida piață
cu-atâtea fântâni
întârzii doar clipa plecării din inima ta
întârzii doar clipa rătăcirii căilor tale
piezișe prin sufletul meu...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.