Ce flori esenţiale mi-ai adus,
Iubitul meu, pe soclu roz-bombon.
Aproape că le-aş pune papion.
Cred că iubirea noastră-i dar de Sus!
Ţi-aş da să guşti puţin dintr-o cianură,
Adusă de departe, de prin Vest,
Acum că primăvara-i în protest
Cu toporaşii morţi de la căldură.
Cum e la tine-acolo, este cald?
Eu, ca în orice zi, pe inorog,
Alerg să te zăresc zâmbind! Mă rog...
Aş vrea să spun ceva şi de smarald,
Şi de petunii. Stai, alea nu-s toamna?
Cine mai ştie?! Flori sunt peste tot!
Şi nu mai pot cu-atâția fluturi! Pot
Să fiu o zână şi să fac pe doamna!
Ah, „doamna”, da! E rima fericită
Cu „toamna”, care-i nearticulat
Şi obosind îți spun, am terminat
De curăţat o sită găurită.
E toamnă iar, pardon, e primăvară!
Şi fluturi, ah! Câți fluturi mă cuprind
Pe gât, pe ochi! Ai să mă vezi murind,
Căci primăvara asta mă omoară!
1 martie 2017, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.