Floarea Oltului - Panait Cerna
Adăugat de: Adina Speranta

I
Cum mă bate-un gând de ducă
Pân' la mândra din livadă!
Dar de ce mi se usucă
Busuiocul din ogradă?

De trei zile mă doreşte
Mândra inimii mireasă —
Dar de ce se tot jeleşte
Oltul meu pe lângă casă?

Ori îmi spui de cale bună,
Oltule, iubit tovarăş?
Ori ţi-aduci aminte iarăşi
De un plâns ce-n noi răsună,

De un plâns ca din poveste,
Oltule, iubite frate, —
De un foc ce nu mai este
Şi de mândre măritate?...

Dacă-i plânsul pentru mine,
Să-ţi dau lacrimi line-line;
Da-ţi-aş lacrimi grele-grele,
Dacă-i plânsul pentru ele...

Dacă-i plânsul pentru una
Ce nu-i încă măritată;
Oltule! mă du odată,
Ca fugarul, ca furtuna...

Cerul peste noi se-ndoaie
Cu plânsori alintătoare, —
Zboară, murgule, prin ploaie —
Nu te teme de vâltoare!

II
La căsuţă văruită,
Numai cetini legănate
La căsuţă văruită,
Murgul din copită bate.

Şi-mi răsare la fereastră,
Surioara Cosânzenei —
Floare albă şi măiastră
Între florile poienei...

Cine-mi iese înainte?
Cine-mi luminează pragul?
Este inima fierbinte
Este dorul meu, pribeagul.

Îmi dezmeardă calu-n grabă,
Şi-n pridvor îi duce şeaua,
Şi, supusă ca o roabă,
Se mlădie ca nuiaua:

Cum îi lunecă privirea
Ca la cerbul cel de-o vară!
Cum o prinde aromirea,
Când o ţin la piept, uşoară!

Cum se-alătură, duioasă,
Ca un porumbel cuminte!
Cum adună ceru-n casă
Cu un sărutat fierbinte!

III
...Cine-mi vine cu zăbavă?
Cine-şi curmă mijlocelul?
Cine-mi trece spre dumbravă?
Bradul şi cu ghiocelul.

Cum se leagănă pe cale
Doina-n frunza clătinată!
Cum se leagănă a jale
Şi suspină valea toată!

Şi mi-alătură mai tare
Bradul şi cu ghiocelul
Şi-n cea dulce legănare
Iarba-şi curmă mijlocelul.

E târziu acum. În zeghe,
Dorm doinaşii din cavale;
Câte-o stea, căzând de veghe,
Spre culcuş îşi face cale.

Numai luna luminează
Peste vârfuri, ca un sfeşnic —
Numai dragostea veghează,
Ca un ochi al celui veşnic.

IV
Lângă vad de ape grele,
Dornic, murgul mi-am oprit
Cuibul drag al vieţii mele
Sta în noapte adâncit.

Dar în el ce foc tresare?
Ce mi-aprinde-n piept scântei?
E părere, ori o zare
De lumină-n geamul ei?

Nu e vis. Nu bate-o rază
Rătăcită de la cer,
Ci e mândra, care-aşează
Candela într-un ungher.

O, aprinde-o şi te roagă
Preacuratei îndurări:
Să vegheze vremea-ntreagă
Peste nouă ţări şi mări;

Să te ţie tot frumoasă
Şi copilă, precum eşti —
Să urmeze tot miloasă
Dragostele pământeşti!

Oltule cu repezi valuri!
Multe mândre flori dezmerzi —
Dulce le dezmerzi la maluri
Şi-n vâltoare mi le pierzi!

Du-le, Oltule, le mână,
Mândru tresărind mereu!
Numai una să-mi rămână:
Floarea sufletului meu!

S-o revăd mereu tot floare,
Farmec plaiurilor dând —
Caldă, vie, râzătoare,
Văile străluminând...


Convorbiri literare, XLII, nr. 9, septembrie 1908



vezi mai multe poezii de: Panait Cerna




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.