Nocturnă - Panait Cerna
Adăugat de: Adina Speranta

În iadul de-ntuneric nici frământări, nici sfadă...
Deasupra catedralei o pasăre de pradă,
Ca un satrap al nopţii, ameninţă tăcerea...
Când fulgerul ţâşneşte şi crapă noaptea-n cale-i,
Când vrăjile din visuri sunt toată mângâierea,
Au cine prinde-a plânge în orga catedralei?...

...Durere-atât de multă a fost închisă-n clape,
Încât, înăbuşită, se zbuciumă să scape;
Şi-n valuri se revarsă într-un amar duet
Şi-atunce se deşteaptă şi orga suspinând
Şi plânge până-n ziuă încet, tot mai încet,
Dar jalnic, tot mai jalnic, adormitor de blând.

Târziu — când pe ruine doar moartea mai veghează,
Întârziat aievea un plâns tot mai durează...
E-o agonie lungă de note ce-nfioară,
De parcă lumea-i moartă de veacuri şi durerea
Tot mai trăieşte încă, să-şi mistuie puterea
Şi tremură nebună, şi plânge să nu moară.


Floare albastră, I, nr. 4, 1 noiembrie 1898



vezi mai multe poezii de: Panait Cerna




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.