Din tot ce s-a-ntâmplat în umbra serii,
Cu spovedanii scrise-n temple vii,
Am prins c-o mână anamneza verii,
Rostogolind în clipe tot ce se rosti.
Cu alta, mai hulpavă, mai tăcută,
Am răsucit între săruturi îndârjirea.
O zi și-o noapte mi-a zăcut privirea
În perpelirea fețelor de curcubeu, să știi.
Din minte, vrei să m-arunc în inimă sublim,
Să uit de orice val mai aspru sau senin,
În miazăzi, să-nfulec pâinea ce mă vrea,
Mai tare decât mine, sufletul îmi sare, stea.
Când nu am aer, mă scufund în îngereasca stare,
În palma Lui, e dragostea cea mare.
(7.02.2024-Iulia Dragomir)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.