Iar se stârnesc himerele
pe cerul rotației călătoare.
Cei doi poli
stau într-o cumpănă înclinată drastic
dar rumoarea celor din căruța pământului
a izbucnit demult.
Voi scrie într-o zi despre lipsa bărbaților vrednici.
Nu azi.
Cheful de-a privi adevărul în față
încă nu s-a trezit
doar rătăcește în mine ca temere
că m-aș desface de vis
golită de sens și de starea de-a fi.
Și dacă nevrednicia e-a mea?
O viață i-am privit
i-am ocolit
am confundat
am cules
am ascuns.
Azi n-am chef de ei...
E prea mare viteza cu care gândesc
să suprim
culoarea amurgului
de-aici
de la cumpăna înclinată
atât de drastic
că parcă lucește încă o stea.
Cunoscută
sau nu...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.