Mi-e limpede ca apa de oglindă,
Adâncă-n tine ca un eu hapsân,
Că pasul peste pragul tău rămân,
Atât cât umbra mea să te cuprindă,
Să te adune-n bolțile cu stele
Din gândul meu, poetic și avar,
Ca o cometă fără de hotar
Să te predea singurătății mele.
Cum pot să sting năpasta de lumină
Ce-și desfășoară fulgerul în trup
Și care strună-a inimii să rup,
Ca-n valsul ei să nu mi te mai țină,
Când tu, cuvânt solar într-o tăcere,
Îmi ești aievea pasul peste prag,
Un visător prin țara mea de drag,
C-o umbră-nsingurată ce mă cere?
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.