Când piatra neagră-a nopții stă să crape,
Apare luna din celest pustiu,
În voaluri de damasc portocaliu,
Cu grele trene răvășite-n ape.
O luntre taie uda moliciune
A unui râu ce-a năvălit în stuf
Și fredonează-un susur cu năduf,
Ca un arcuș pe voluptoase strune.
Lumini, răsfrânte-n maluri, se preumblă
Cu slobode străfulgerări de foc,
Înghimpă stele-n apă, ca-ntr-un joc
Și-apoi adorm pe umeri reci de umbră.
Pe nori de vis se-oprește ritmul lumii,
Învăluit de noapte-ntr-o basma
Cu rapsodii stelare, ce va sta
Atârnătoare-n colțul bont al lunii.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.