În fluier de Frunze, vântul suspină,
Cu văluri de noapte, doru-și alină,
Visul cosește prin iarbă cărare,
Umbrele serii apar tot mai rare.
Din țărmuri uscate pasc lainice valuri,
Îmbracă în umbre tacutele maluri,
Sălbatică luna se sparge în apă,
Bezmetice izme prin suflet mai sapă.
Se joacă o stea pe-o floare de stâncă
Când inserarea mai stăruie încă,
La ceasu-n care iele torc cuvinte
Şi doar tăcerea simțirea n-o minte.
Țipă o buhă la un capăt de punte,
Se stinge o umbră pe un vârf de munte,
Tristețile-mi par atât de mărunte
Când gândul se prinde piatră să-nfrunte.
vezi mai multe poezii de: Agafia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc, Ina! Frumos comentariu...frumoasa poezie!
Agafia (autor)
miercuri, 03 octombrie 2018
Când gândul se prinde piatră să-nfrunte
Apar mii de stele-n brăzdata ta frunte
Și luna le-ntrece, promite tăcere
În ceasul târziu liniștea e durere...
În noaptea din toamna rece și udă
O minte de gânduri rebele abundă,
Doar unul se-ndreaptă spre Calea Lactee
Compune în vise mărețe-Epopee.
Un vers se anină de-un abur de somn
Și-un altul pe-un colț de hârtie stă demn,
O strofă-n pastel se ține semeață...
E liniște-n gânduri, e iar dimineață!
Ina M.
marți, 02 octombrie 2018