Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CLVIII

FREMĂTÂND OBOSITĂ
autor Nicolae Nistor
Nici eu nu plâng, nici tu nu fugi
de plictiseala nopților lungi,

VIS
Pornesc pe drumul
păzit, de orişice ispită.
Mă-ndrept sperând,

SPIRIT DIN ADÂNC

Mi-ai dat cuvântul să ardă cu mine,
să-l îngrop în lut, în scântei să-l citesc,

Iubește răsăritul ce-ți strânge-n raze fața,
Iubește și apusul ce-ți incălzește viața,
Iubește pe copiii ce-n inocența lor
Cu ochii te țintesc și-apoi sufletu-n zbor

ROMANIA MARE

Mi-e dor cumplit de România Mare ,
Oricâte ziduri , încă în picioare ,

Simt în mine pustiu și îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce își caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.

Exilat în toamnă
ca un vagabond
aştepţi ca să cadă
îngerul tău blond

În fluier de Frunze, vântul suspină,
Cu văluri de noapte, doru-și alină,
Visul cosește prin iarbă cărare,
Umbrele serii apar tot mai rare.

În lume o frunză cade
un pom asuprit de vânt se rupe
un slujitor drept cade
o inimă bună se rupe.

Nebunii nu trebuie închişi,
trebuie doar să le deschidem colivia!

Dar, atenţie la nebunia inimilor...

Timidă, toamna, mi-a bătut la ușă
Și m-a rugat să-i dau un colț să stea
Pe canapeaua vieții, împreună
Să admirăm amurgul. Se-așternea

Mă refugiez în noapte ca-ntr-un giulgiu
Pe ochi-mi tras pe gura în grimasă
Biet călător, fără țintă, fără casă
Mistuit mereu de-un veșnic aprig dor