Când pe cer se varsă-n turme
Stelele strălucitoare
Ca să pască de pe urme
Adierile de Soare,
Hăulind le mână bacii
Prin cotiri de constelații
De-ntuneric mai încoace
În furtună de creații.
Fac poteci mii de copite
Pe înaltele versante
Peste razele cosite
Miriștea de diamante.
Pârtii în încurcătură
Că s-au încâlcit prea dese
De atâta-alergătură
Fără tâlcuri și adrese.
Totuși este-o cale lată
Ce pășunea o despică -
Calea Robilor înaltă
Cu durere de vlădică.
Curg cărările pâraie
Înspre ea de pestotlocul,
Uneori se rupe-n ploaie
Când prea mare crește focul.
Cu argintul fin pe spete,
Scânteierile pe lână
Merg mioare prin comete
Și prin zbucium de lumină.
Până-n zori cârduri de stele
Trec hățașuri ca în joacă,
Dar la stâne apun grele
Pline-n duh de busuioacă.
Prin pășunile celeste
Sufletu-mi se-nalță, crește
Cerul când ca o poveste
Visele îmi înflorește.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.