Ce tu ţesut-ai din ceva uşor,
eu port în cinstea pietrei.
Când ţipetele-n beznă le
trezesc, ele adie.
Ades, cînd am a mă bâlbâi,
face uitate falduri,
şi cel ce sînt îi iartă
celui care-am fost.
Dar Domnul haldelor
îşi bate ne'nţeleasa tobă,
şi cum un fald cădea,
întunecatul fruntea o-ncreţeşte.
vezi mai multe poezii de: Paul Celan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.