În albastru, noaptea, cui i-a înflorit?
Ce vedea-vom oare înspre răsărit?
Tufele aprinse cu corole-n focuri
Armei îi oferă, iată, iarăși jocuri.
Somnul îi fusese slujnicei poruncă,
fierul însă-l bate inima-i adâncă.
Luna doar privește- fără cap e cine?-
Apa cum o scoate sufletul din mine.
Astăzi, cu-al meu sânge, lumea ce-am gătit
face albă strajă celui nevenit,
celui ce din mâini si bucle aceste
dulce salvator inimilor este.
În casa pe care focurile-o ling
am putut al rozei timp să îl ating.
Ofilite-n palme ele-acum îmi dorm,
aninat în bârne al iubirii somn.
Ți-am schițat o rană, jos, lângă bărbie
rana sunt eu însumi, doare și e vie.
Când la fel cenușa îmi va fi cu-a ta,
poate-atunci regatul tău s-ar ridica.
traducere Adrian Vizireanu
Sonnenwende
Paul Celan
Die Nacht blüht blau: für wen? für wen?
Was werden wir im Osten sehn?
Die Hecke mit dem Feuerkranz
gebot der Waffe wieder Tanz.
Die Maid, der ich den Schlaf befahl,
schlägt mit dem Herzen an ein Stahl.
Der Mond sieht zu – den wer geköpft? –
wie meine Seele Wasser schöpft.
Die Welt, die ich mit Blut verbräm,
wacht weiß, ob keiner wiederkäm,
der, nur aus Händen und aus Haar,
der Herzen süßer Heiland war.
Im Haus, daran das Feuer leckt,
hab ich die Rosenzeit entdeckt.
Sie schläft, von meinen Fäusten welk
den Schlaf der Liebe im Gebälk.
Dir drüben mal ich unters Kinn
die Wunde die ich selber bin.
Wenn meine Asche deiner gleicht,
ersteht dein wahres Reich vielleicht.
vezi mai multe poezii de: Paul Celan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.