Lui Jacques Duclos - Paul Eluard
Adăugat de: gabriel cristea

Se-ascund stăpînitorii în gurile de fiară,
Veninul lor în sînge năpădește.
Mizeria, războiul e-n soarele de-afară -
Stăpînul primăvara prăznuiește.

E Noaptei Rozei - iată, dezmățul iar îi cheamă
Și pe obraz urîtu-i ca o mască.
În arbori primăvara e caldă și firească
Și e nădejdii noastre veșnic hrană.

Sinucigași, stăpînii serbează primăvara,
Dar ei ființa-n alții și-o omoară,
Cu molime și ciumă se năpustiră iară
S-atace în această primăvară.

Vor omul să-l despartă de conștiința-i, treaz,
E-un anotimp de temniță și crimă,
De schingiuiri, injurii zvîrlite în obraz
Acelor care n-au în lume vină.

Războaie - atît visează stăpînii ne-ntrerupt,
Războaie fără seamăn și smintite,
Iar pe pămîntu-acesta întreg să fie-atît:
Duhoare de cadavre și-oseminte.

*

Și totuși, în durere, încredere, curaj
Se nasc mlădițe noi, cutezătoare,
Ce nu se tem de zbiri și de vrăjmaș
Căci viitorul minunat le-apare.

Aflat-au că-n Coreea, Tunis și în Vietnam
Spre soare frații-au înălțat privirea
Și știu că-s fără număr în toată omenirea
Și rîd așa cum rîs-a Beloyannis.

Să se tîrască-n viață fără nădejdi, se poate?
Fără să vadă, să-nțeleagă bine?
Și mîinile și ochii se poate să le-ngroape
În murdărie,-n scrum și în rușine?

Străpung perdeaua de-aur și dincolo văd viața,
Iar viața e mereu învingătoare.
Nu se-ndoiesc o clipă că toți vedea-vom fața
Înaltei aurori strălucitoare.

E primăvara luptei: o jumătate lume
Străluminează altă jumătate
Și ea ne-ndrumă pașii spre-a visului minune,
Spre vara cu amieze fermecate,

Spre vara ca sărutul din limpedele-adînc.



vezi mai multe poezii de: Paul Eluard




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.