Şi iată fructe, flori, şi ramuri, şi o frunză,
Mai e şi inima-mi ce pentru tine bate,
Umilului meu dar să caţi să-i afli-o scuză,
Să nu îl farmi cu mâna albă şi curată.
Vin, răsbătut de picături de rouă dese,
De vântul dimineţii îngheţând pe frunte.
Îngăduie-oboselii reculese
Ca să viseze-odihnitoare clipe scumpe.
Pe sânul tânăr zbuciumul mi-adună
Răsună ca-ntr-o scoică ultimul sărut:
Vrea fruntea-mi pace, de trecu furtuna bună,
Să dorm şi eu, de te-odihneşti în aşternut.
În româneşte de Mihai Rădulescu
vezi mai multe poezii de: Paul Verlaine
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.