Păşeşti pe-o blândă rază,
Mireasa mea din Cer,
Privirea-ţi înviază
Speranţă şi mister.
Mă chemi încet pe nume,
Eu simt că mă topesc,
Că mă desprind din lume,
Că-s om nepământesc.
Mi-atingi cu gura buza,
M-aprinzi de vise iar,
Văpăi se face spuza
Din sufletu-mi de jar.
Te voi căta diseară,
Când Luna zace-n nor,
Primeşte-mă, fecioară,
În lumea mea de dor!
Cu braţele deschise,
Aş vrea să mă primeşti,
Ca să intrăm în vise,
Să devenim poveşti.
Aceasta ni-este soarta:
S-ajunge ploi de vise,
Căci vom deschide poarta
Poveştilor nescrise.
Vom rătăci, mireasă,
Prin multe lumi cereşti,
Vei deveni crăiasă
Nespuselor poveşti.
Uni-vom pe-nserate
Eternele iubiri
Din visele curate
Şi-om fi doar amintiri.
(„Sămanţă de lumină”, 2012)
vezi mai multe poezii de: Pavel Coruț
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.