Vreau morbul hibernării să mi-l sugrum c-o sfoară
Pe care-am înșirat zestrea de pânze albe,
În piept, o turturea bocește-o primăvară
Ce zi de zi adună îndoliate salbe.
Voiam zburdări ca mieii pe pajiști depărtate
Sub soare sărutând cu nefierbinte buză,
Dar Lucifer adună în brațele-i pătate
Pe toți stăpânii lumii în criminală bluză.
Privim neputincioși cum iad devine cerul,
Cum păsări de oțel ne-ngroapă-n teroare,
Azi omu’-i "ghiocel" temându-și clopoțelul
Căci zborurile-s frânte în șirul de cocoare...
Ar vrea iar sub zăpadă să fugă ghioceii,
Rachete urcă-n cer otrăvitoare spuză,
Sub bombe zidul școlii îngroapă-nvățăceii
Și corul lor de îngeri din ceruri ne-acuză...
În piept, o turturea mai crede-n primăvară,
Că flacăra iubirii ne va-nflori sub frunte,
Că toți stăpânii lumii sporind a păcii pară,
Vor revărsa virtute pe tâmplele cărunte.
Palpită seva-n ramuri, cer muguri drept la viață,
Cămașă verde-și trage pământul dezmorțit,
Copiii ne învață cu joaca șugubeață
Că mai presus de toate, e-un boț însuflețit!...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.