Mă strigă veșnicia, cu nins tăciune-n gene
Și-alerg să mă supună, furându-i un minut
Pe care mi-l strecoară cu bucurie-n vene,
Să îmi omoare bezna din traiul meu de lut.
Ridică-se hotare doar între foi de carte,
Când le voi prinde-n scoarță cu flori de mușețel!
Cuvântul scris cu raze iubirea n-o desparte,
Căci are curcubeul prins pururea în el.
Viteaz e gândul dulce, mai dulce ca povara
Urciorului ce cară mireasmă de izvor.
El mângâie și varsă în inimi călimara,
Să strângă cu preaplinu-i oftatul plin de dor.
Și dintr-un colț de suflet ce depărtarea-l plânge,
Se vor topi zăpezi, curgângă rodnicia,
Iar eu voi fierbe luna în lapte și în sânge,
S-o beau în răsărit, pe prag cu veșnicia.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.