Cuvintele nu răzbună pe nimeni. Nici măcar pe genii.
Pot bucura, pot trăda, pot minți,
pot lăsa descoperite mai multe euri și sensuri,
dar nu răzbună pe nimeni.
Asceza unui monolog
destăinuie frigul sau căldura de pe zidul relativ al logicii,
cu marele joc blond printre sentimente, tăcere și rezonanță.
Poți învinui de zgomot un geniu?
Nu. Îl privești cu fruntea plecată,
golită de gânduri
și îl asculți până în măduva oaselor,
îl asculți cu toată singurătatea,
cu toată risipa beatitudinii.
Lumea aceasta intangibilă va deveni licența poetică
a luminii transformate în umbra flăcării
pe zidul relativ al logicii...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.