Aurore se-ncurcară
Printre văluri violete
Pe-un amurg în primăvară
Ce se stinge pe-ndelete.
Din ecouri mici de Soare
Care încă se desfiră
Peste-o ceață slabă-n zare
Parcă note cad din liră.
Poezie ce nu sună
Declamată și artistă
Doar privind în ochi de prună
Noaptea sinceră și tristă.
Care șede tăinuită
Sub lăstarii de pădure
Numărând orice clipită
Pierderilor de conture.
O cutremură și frânge
Noi culori pierdute-n vise -
Picăturile de sânge
Soarele ce le prelinse.
Ar dori să nu mai vină
Înălțându-se cu astre
În poema de lumină
De pe câmpurile-albastre.
Dar când seara se petrece,
Iese noaptea-ncet în lume
Mai severă și mai rece
Ca mărețul de volume.
Însă sub coperte groase
Versu-n inimă e-aproape:
Rimele care-i rămase
Le aprinde-n cer și ape.
Apoi până-n dimineață
Iar frângând a beznei vamă
Câte-un vers învie-n viață
Și pe drepte se declamă...
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.