Te-am așteptat de-atâtea ori să vii
încât și timpul mi-e prieten bun,
chiar dacă se oprește când îi spun
să se grăbească-n clipele pustii.
Priveam, absent, un răsărit timid
ce-mi învelea, cu tainicul veșmânt,
un gând nepotolit și prea avid
să-ți fie-alături, sol trimis de vânt
Sau umbră, sau pescarul din amurg
cu plasa care-așteaptă câte-un vis
din apele pe care-un demiurg
le-aduce din al timpului abis.
Te-am așteptat la câte-un miez de zi
tot căutând un adăpost de dor
sub umbre ce păreau, mereu, a ști
că zâmbetu-mi ascunde-un călător.
Și ai venit, atrasă de-un alai
în care versul meu era un cânt,
iar inimii ai îndrăznit să dai,
spre fericire, ultimul avânt.
Vom încerca-mpreună să călcăm
cărări ce numai visele parcurg
și-o melodie nouă să cântăm,
doar tu și eu, pescarul din amurg.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cât de frumos... este minunat să îndrăznim, uneori...
mirimirela
joi, 24 septembrie 2015
Sigur acele carari nu le parcurg numai visele ci si voi , indragostiti unul de altul , legati de cel mai frumos sentiment. Tare frumos pescarule!
stomff
joi, 24 septembrie 2015